Ard. Ard. Ard.
Nu te flata, am febră, atâta tot. Mă dor toate oasele, gâtul, ceafa... Din nou, nu te flata, nu e din cauză că nu mi-ai mai sărutat-o dimineaţa. Am dat din cap ieri toată noaptea, atâta tot.
M-am trezit în dimineaţa asta la 6 jumate, deşi mă simt ca dracu. Am fost la cursuri, deşi cuvintele tuturor se încolăceau între ele, încercând să se agaţe de torsul meu şi să-mi ajungă până la urechi. Le apreciez efortul, să ştii, dar azi nu le-a prea ieşit. Probabil au uitat şi ele, ca mine, să-şi ia medicamentele. Nici acum nu şi-au revenit, nu mă prea ajută.
Oops, stai un pic, trebuie să scuip (n-o să reproduc sunetul, foloseşte-ţi şi tu imaginaţia).
Nu te flata, am febră, atâta tot. Mă dor toate oasele, gâtul, ceafa... Din nou, nu te flata, nu e din cauză că nu mi-ai mai sărutat-o dimineaţa. Am dat din cap ieri toată noaptea, atâta tot.
M-am trezit în dimineaţa asta la 6 jumate, deşi mă simt ca dracu. Am fost la cursuri, deşi cuvintele tuturor se încolăceau între ele, încercând să se agaţe de torsul meu şi să-mi ajungă până la urechi. Le apreciez efortul, să ştii, dar azi nu le-a prea ieşit. Probabil au uitat şi ele, ca mine, să-şi ia medicamentele. Nici acum nu şi-au revenit, nu mă prea ajută.
Oops, stai un pic, trebuie să scuip (n-o să reproduc sunetul, foloseşte-ţi şi tu imaginaţia).
***
-Hai, încă puţin, încă puţin, te rog... nu mai e mult. Ia-o încetişor, încetişor, puţin curaj, haide!
Nu e greu, vezi? Gata, prima pleoapă s-a deschis. Oh, urmează a doua, tot timpul celei de-a doua îi ia o veşnicie până se deschide.
-Auzi, dar care e prima şi care e a doua? Nu mai bine spui dreapta şi stânga, sau invers (după caz)?
-Îţi place ţie să vorbeşti aşa, doar ca să nu taci, nu? Dacă n-ai vrut să faci cunoştinţă oficial cu pleoapele mele, nu-ţi mai bate capul aiurea, încercând să le înţelegi.
-Ce vorbeşti tu? De când n-ai mai avut o conversaţie ca lumea cu ele? Mai ştii? Habar n-ai.
-Nu vezi că tu eşti ăla care n-are habar? Păi nu mai înainte am vorbit cu ele? Ai mai şi surzit pe deasupra. De ce naiba oi mai fi stând eu cu tine, nu ştiu.
-Aia numeşti tu conversaţie? Le-ai dat nişte ordine, asta ai făcut. Într-un sistem despotic, aşa cum îţi place ţie, da, aia e într-adevăr o conversaţie. Stalin ţi-a mai pus o bilă albă la Scaraoţchi. Bravo!
-Păi ce vrei tu, măi băiete, să auzi la 6 dimineaţa dialogurile între Platon şi Socrate (Platon fiind eu, iar pleoapele mele Socrate)? Sper că ai sesizat utilizarea adjectivului pronominal posesiv, aşa că am încheiat discuţia. Dacă nu ştii ce vorbeşti, băieţaş, las-o baltă. Pe lângă că ai încălcat pactul (azi eu trebuia să ma trezesc prima şi să te sufoc cu perna, iar tu, chiar dacă te treziseşi înaintea mea, trebuia să te prefaci că dormi), mă mai iei şi cu filozofeli uşuratice de dimineaţă.
-Bine, bine, hai, vii cu perna aia odată?
-Vin, da nu pentru că îmi spui tu, ci pentru că eşti atât de nepăsător încât n-ai sesizat complotul meu cu perna. Habar n-ai ce tehnică o să folosesc azi, sâc!
-Hai, încă puţin, încă puţin, te rog... nu mai e mult. Ia-o încetişor, încetişor, puţin curaj, haide!
Nu e greu, vezi? Gata, prima pleoapă s-a deschis. Oh, urmează a doua, tot timpul celei de-a doua îi ia o veşnicie până se deschide.
-Auzi, dar care e prima şi care e a doua? Nu mai bine spui dreapta şi stânga, sau invers (după caz)?
-Îţi place ţie să vorbeşti aşa, doar ca să nu taci, nu? Dacă n-ai vrut să faci cunoştinţă oficial cu pleoapele mele, nu-ţi mai bate capul aiurea, încercând să le înţelegi.
-Ce vorbeşti tu? De când n-ai mai avut o conversaţie ca lumea cu ele? Mai ştii? Habar n-ai.
-Nu vezi că tu eşti ăla care n-are habar? Păi nu mai înainte am vorbit cu ele? Ai mai şi surzit pe deasupra. De ce naiba oi mai fi stând eu cu tine, nu ştiu.
-Aia numeşti tu conversaţie? Le-ai dat nişte ordine, asta ai făcut. Într-un sistem despotic, aşa cum îţi place ţie, da, aia e într-adevăr o conversaţie. Stalin ţi-a mai pus o bilă albă la Scaraoţchi. Bravo!
-Păi ce vrei tu, măi băiete, să auzi la 6 dimineaţa dialogurile între Platon şi Socrate (Platon fiind eu, iar pleoapele mele Socrate)? Sper că ai sesizat utilizarea adjectivului pronominal posesiv, aşa că am încheiat discuţia. Dacă nu ştii ce vorbeşti, băieţaş, las-o baltă. Pe lângă că ai încălcat pactul (azi eu trebuia să ma trezesc prima şi să te sufoc cu perna, iar tu, chiar dacă te treziseşi înaintea mea, trebuia să te prefaci că dormi), mă mai iei şi cu filozofeli uşuratice de dimineaţă.
-Bine, bine, hai, vii cu perna aia odată?
-Vin, da nu pentru că îmi spui tu, ci pentru că eşti atât de nepăsător încât n-ai sesizat complotul meu cu perna. Habar n-ai ce tehnică o să folosesc azi, sâc!
***
Măi, băieţaş, ai rămas la fel de nepăsător şi ignorant. Of, of... veti dacă nu m-ai lăsat să-mi structurez ca lumea modulul pedagogic? E adevărat că nici nu m-ai plătit, aşa că de ce mi-aş fi pierdut eu apusurile de soare, predându-ţi ţie nişte lucruri, care oricum ar fi trecut pe lângă tine ca valurile pe lângă pescuiaşi? Pescăruşi, în fine...
Într-adevăr, dacă ai fost vreodată bun la ceva, apăi aia a fost să mă corectezi pe mine. Bravo, băieţaş, văd că nici acum nu te înveţi minte.
Degeaba mă ţii de mână acum şi îţi ţii capul în poala mea. Mita asta nu-i de ajuns, nu mai merge cu jumătăţi de măsură, gata. M-am lecuit.
Of, of... tu nu te înveţi minte decât atunci când o păţeşti, nu? Văd că nici atunci aşa, ca lumea, cum ar trebui. Eu ce să-ţi fac acum? Spune tu!
Vezi, nici nu poţi să articulezi vreun cuvânt. Nu ţi-ai însuşit deloc bine limbajul articulat, ai la lacune... oho...
Ţii minte că n-ai vrut niciodată să te scalzi în mare cu mine? Cică nu ştiai să înoţi. De ce om mai fi mers la mare atunci, habar n-am. Dacă n-ai vrut, asta e, tu ai pierdut.
Mă scald singură. Mă îndrept spre mare. Stai un pic... spre, la? Nu, în.
Într-adevăr, dacă ai fost vreodată bun la ceva, apăi aia a fost să mă corectezi pe mine. Bravo, băieţaş, văd că nici acum nu te înveţi minte.
Degeaba mă ţii de mână acum şi îţi ţii capul în poala mea. Mita asta nu-i de ajuns, nu mai merge cu jumătăţi de măsură, gata. M-am lecuit.
Of, of... tu nu te înveţi minte decât atunci când o păţeşti, nu? Văd că nici atunci aşa, ca lumea, cum ar trebui. Eu ce să-ţi fac acum? Spune tu!
Vezi, nici nu poţi să articulezi vreun cuvânt. Nu ţi-ai însuşit deloc bine limbajul articulat, ai la lacune... oho...
Ţii minte că n-ai vrut niciodată să te scalzi în mare cu mine? Cică nu ştiai să înoţi. De ce om mai fi mers la mare atunci, habar n-am. Dacă n-ai vrut, asta e, tu ai pierdut.
Mă scald singură. Mă îndrept spre mare. Stai un pic... spre, la? Nu, în.
